|
„Ai grijă cum construiești personajele, riști să pară niște caricaturi.”
„Mult prea concentrat totul pentru un fragment atât de mic.”
„Riști să scrii o telenovelă, dacă asta vrei e ok, dar asta vrei?”
„Ai multe greșeli, nu te expune așa! Vrei să te cred că ești scriitoare? Atunci fii impecabilă!”
Acestea sunt doar câteva mesaje pe care le-am primit când am luat decizia, acum 4 ani, de a publica un fragment din romanul meu pe Facebook.
Cred că știi cum e. Scrii cu drag, cu sufletul, cu entuziasm. Și se întâmplă, nu de puține ori, să îți placă ce ai reușit să creezi. Și vrei să împărtășești cu cei din jur.
Eu o făceam repede, cu tot dragul. Nu reciteam de prea multe ori, nu zăboveam pe text. Cam cum fac cu aceste nescrise 😀
Așa am făcut și în acea zi. Pe atunci, romanul meu, nicidecum cel de azi, cel început atunci, purta numele de Zorii damnării și personajul principal feminin avea numele de Zora.
Am postat fragmentul la care lucrasem și reacțiile nu au întârziat să apară.
Aprecieri, felicitări și încurajări.
Dar nu așa stăteau lucrurile în privat. În privat, curgeau mesajele de mai sus. Toate încheiate cu: Să nu te superi!
Însă eu m-am supărat. Sincer, mi se părea nedrept!
Până când una dintre prietenele mele, care tocmai îmi spunea că nu e încă bine, să am răbdare, să mai citesc, să mai învăț și abia apoi să mă expun publicului, m-a întrebat:
- Sunt singura care îți spune asta? Care îți aduce critici constructive?
Am răspuns adevărul:
- Nu, nu ești singura!
Și atunci, răspunsul ei mi-a oferit claritate și a schimbat totul. Mi-a spus:
- Asta e bine! Înseamnă că ai în jurul tău oameni pricepuți, care țin la tine și care vor cu adevărat să reușești!
Și mi-am dat seama că așa este!
Am lăsat să treacă două zile și am recitit. Nu, nu era bine! Era pueril, plin de greșeli: de construcție, de stil și de punctuație.
Și am șters tot! Tot manuscrisul, la care scrisesem deja peste 20 de mii de cuvinte. Tot! Fără regrete!
Un an de zile nu am mai scris la un nou roman. M-am mulțumit cu povestirile scurte de pe blog și cu lectura. Am citit cât de mult am putut. Dar nu doar de plăcere, ci ca studiu.
După aproximativ un an, ideea romanului Locul unde mai trăia ziua mi-a răsărit în minte. Și am simțit că de data aceasta e ceea ce trebuie să fie - Este! A ieșit exact așa cum am visat! 💜
Și am început să scriu.
Aveam să mai șterg încă o dată - pentru ultima oară - totul, de data asta aproape o sută de pagini, dar această poveste ți-o voi spune săptămâna viitoare.
Aș vrea să reții câteva idei azi:
💫Crede în tine
💫Scrie cu bucurie
💫Nu îți fie teamă să ștergi
💫Acceptă critica
💫Nu te grăbi, ai răbdare
💫Dacă alegi expunerea, fă-o cu o scriitură cât mai corectă. Poate nu reușești să faci să fie totul impecabil, dar dă-ți silința! Greșelile de stil, - repetițiile, pleonasmele - cele gramaticale și cele de tastare nu își au locul într-un text literar făcut public. Oricât ai cere clemență, nu există. Ai răbdare și corectează. Am învățat pe pielea mea asta și nu într-un mod plăcut...
💫Nu renunța!
💜
Mona
Ah, musai să îți zic! Am tras cu ochiul la coperta romanului meu drag...vai, e poezie, e poveste, e absolut minunată, abia aștept să o vezi!
|
