Salutare, 

 

Azi rup tiparele și îți scriu în ziua asta însorită de luni, pentru că revin, așa cum ți-am spus data trecută, cu întrebările care vor sta la baza strategiei mele de investiții.

Pentru mine investițiile pasive trebuie să fie cu adevărat pasive (nu aș sta ore întregi în fiecare zi să analizez companii și trenduri economice) și ar trebui să aibă un risc mic spre mediu. (Mi-a plăcut acest chestionar care te ajută să îți vezi profilul de risc.)

Ca să pot să am încredere în emoțiile mele și în procesul meu de investiții, lucrez la un document în care voi scrie - la rece -  ce vreau să fac în anumite momente și voi reveni la acel document de fiecare dată când emoțiile mele vor fi incontrolabile.

Ce mi-a plăcut mult la cursul de investiții pasive și active despre care ți-am povestit data trecută e că Dan și Valentin pun mult accentul pe a te cunoaște și a ști ce vrei de la tine cu aceste investiții.

A trebuit chiar să răspundem pe hârtie la 2 întrebări importante:

  • Cine sunt eu? 
  • Cine sunt eu ca investitor?

Fiecare tip de investiții (chiar și titlurile de stat) poartă în spate o anumită doză de risc. Înainte de a te băga în așa ceva, trebuie să te cunoști pe tine și să îți faci un plan cum vei reacționa în fața acelui risc.

Întrebările de mai sus sunt începutul, iar eu le-am completat cu alte întrebări pe care le-am adunat din tot acest curs:

 

  1. Care e scopul acestor investiții? Aici cred că e momentul să creionezi ce anume vrei să faci cu acei bani obținuți din investiții. Îi vrei pentru pensii, îi vrei pentru venituri pasive ca să poți să lucrezi doar la ce îți place? Îi vrei ca să ajungi pe Lună? Scopul te poate ghida în portofoliul pe care îl alegi, dar îți poate servi și drept motivație.
  2. Care e suma la care vreau să ajung în final? (Câți bani ți-ar trebui pentru a-ți îndeplini scopul)
  3. În cât timp vreau să ajung la acea sumă?
  4. Câți bani economisesc pe lună?
  5. Câți bani suntem dispuși să investim lunari (din acei bani economisiți)?
  6. Ce profil de risc am?
  7. În ce anume îmi voi băga banii și în ce procente? (alocare de active în funcție de riscul pe care îl poți duce)
  8. Cât timp vreau să mă dedic investițiilor mele?
  9. Cât de des voi investi? (recurența)
  10. Cât de des fac rebalansarea portofoliului? (din start îți propui să investești X% în titluri de stat, Y% în obligațiuni, Z% în acțiuni, rebalansarea o faci pentru a te asigura că păstrezi proporțiile pe care ți le-ai stabilit din start)
  11. Ce randament minim (pe an) ți-ai stabilit? (ca să poți verifica dacă investițiile făcute sunt bune)
  12. Ce fac în momentele când piața crește?
  13. Ce fac când văd o coreție normală a pieței (5-10%)?
  14. Ce fac când e o corecție mare? (prețurile scad cu 10-20%)
  15. Ce fac în caz de recesiune?
  16. Cum și când scot banii? (pe termen lung, mă refer, în momentul când aș vrea să beneficiez de venituri pasive)

 

O strategie de investiții te ajută să îți definești obiectivele, să îți alegitipul de portofoliu  în funcție de obiectivele tale, să îți definești filozofia de lucru, să te gândești când vei retrage din acei bani (la cât vrei să ieși la pensie?) și să ai toate aceste lucruri la un loc, ca să revii la ele la nevoie.

 

...Poate că e prea devreme pentru tine să vorbim despre o strategie, poate că nu îți dorești încă să explorezi investițiile pasive.

Pofta vine mâncând, atât îți pot spune momentan. Așa a venit și la mine. :)

 

Citește, adună informații și într-o zi o să știi sigur ce trebuie să faci!

 

Cu drag și recunoștință, 
Natalia Dabija

 

PS: Azi e ultima zi în care poți să beneficiezi de reducerea de 45% la cursul de investiții pasive și active. Ți-l recomand cu mare drag dacă vrei să ne auzim și hai să ne auzim la anu' cu rezultate din investiții!

 


Doza Suplimentară de Inspirație:

 

  • You Need an Investor Policy Statement - cum să îți faci o strategie de investiții, ținând cont de obiectivele tale, de filozofia ta și de cum vrei să accesezi acei bani mai târziu

 


NataliaDabija.ro | Bucuresti, str. Borsa 37, bloc 7A, sc.2, Bucuresti
Acest mesaj a fost trimis catre | Dezabonare | Trimite acest mesaj unui prieten
Powered by MailerLite