După critica primită, am decis să șterg tot ce scrisesem până în acel moment și să iau o pauză. Să mă gândesc bine.
Fac des acest lucru. Mă gândesc și îmi fac planuri, iar pe urmă mă mai gândesc un pic cum să le pun în practică și abia apoi încep ceva concret. Este o strategie care pe modelul meu de personalitate funcționează.
Ca paranteză, fac des și din astea:
- Ce faci bade? Cugeți?
- Nu, numa' șăd!
Închid paranteza 😀
Într-o zi ideea romanului Locul unde mai trăia ziua mi-a răsărit în minte și mi s-a potrivit atât de bine, încât am decis să nu mai renunț, fie ce-o fi. Și dacă ar fi durat un deceniu să scriu povestea celor trei protagoniști: Ailina, Elia și Agnus (la început îi dădusem lui Agnus un alt nume, l-am schimbat spre final), tot aș fi făcut-o!
Și am început din nou să scriu.
Asta se întâmpla în 2019.
Am scris cu sufletul și cu direcție de data aceasta.
*O carte are întotdeauna o structură! Obligatoriu! Chiar și când nu este vizibilă de la prima vedere sau e aparent inexistentă. Ține minte de la mine asta!
Știam despre ce vreau să scriu și unde vreau să ajung. Încă nu prea aveam idee cum voi ajunge acolo, dar o luam pas cu pas.
După câteva capitole am luat decizia să dau cuiva să citească. Nu voiam să se repete povestea Zorei, așadar nu am făcut nimic public, ci i-am scris Simonei Poclid și am rugat-o să citească primele capitole și să îmi spună părerea ei sinceră.
Am primit cea mai frumoasă lecție de redactare!
Simona mi-a primit manuscrisul cu iubire și drag de cuvânt și a început să lucreze pe el.
Am învățat în câteva zile mai multe decât o făcusem în ultimii ani, de când mă dedicasem acestui vis nebunesc!
Cu blândețe în feedback, dar fermă și profesionistă, mi-a îmbunătățit scriitura și am văzut atunci, pentru prima dată, cum se redactează corect un manuscris.
I-am mulțumit din tot sufletul - O fac și acum: Mulțumesc, Simona! - și din nou venise momentul să mă opresc și să mă gândesc.
Aveam multe greșeli. În special de stil. Și după un pic de timp de gândire, am decis că nu e direcția în care îmi doream să mă îndrept.
Iubeam ideea, îmi iubeam personajele, dar trebuia obligatoriu să evoluez pentru a putea să le redau povestea cât mai bine.
Așadar, un an de zile m-am oprit din scris și am început să studiez fundamentele scrierii creative, să citesc multe cărți, dar cu ochi de învățăcel, și am hotărât să am răbdare, să nu mă grăbesc.
Când a venit momentul potrivit pentru mine, m-am reîntors asupra manuscrisului și l-am rescris, păstrând doar câteva scene inițiale și ținând cont de sfaturile primite de la Simona.
De data aceasta avea să fie pentru ultima dată. Am scris povestea pe care o vei putea descoperi și tu când vei citi cartea.
Când mi-am făcut, în sfârșit, din nou curaj să fac public un fragment mai lung din ce srisesem, toată strădania mea a fost răsplătită! Universul mi-a scos-o în cale pe editoarea Violeta Borzea, a cărei poveste o vei putea citi vinerea viitoare.
💜
Mona
|